Femei OK     Forum     Femei OK pe Facebook

O vacanta in alta lume. Hai la manastirile din Bucovina

Luni, 26 Noiembrie 2012    Adauga comentariu 0 Comentarii   Trimite pe messenger! Trimite pe messenger Imprimare Email

In caz ca ai vrea sa pleci intr-o vacanta, intr-o altfel de vacanta, iti facem o propunere foarte tentanta: manastirile din Bucovina. Comunitatile monahale au acum conditii de cazare foarte bune, astfel ca, daca vrei sa petreci confortabil niste zile intr-un spatiu sacru acest lucru este posibil. Te poti relaxa, odihni, si mai ales, gasi rezolvarea unor probleme interioare care te macina. Nu putini sunt cei care se intorc parca plutind din astfel de vacante, cu un tonus bun si mult chef de viata.

Manastirea Putna

Manastirea Putna se afla la 70 de kilometri distanta de Suceava, si este principalul centru monahal din Bucovina. Aici vietuiesc peste 100 de monahi, care impletesc frumos treburile zilnice cu viata de rugaciune. Ordinea si disciplina sunt prezente intr-un mod neimpus, totul parca este la locul lui, iar calugarii sunt recunoscuti pentru cantarile inaltatoare de la sfintele slujbe. Tot aici gasiti duhovnici gata sa va primeasca si sa va ajute in problemele dumneavoastra sufletesti. Daca sunteti interesat de istorie, mormantul lui Stefan cel Mare din biserica si muzeul din incinta manastirii, va vor multumi din plin. Biblioteca de la Putna este si ea una foarte valoroasa, asa incat timpul petrecut aici puteti sa-l fructificati si prin citirea unor carti de calitate.

Manastirea Sucevita

La Manastirea Sucevita, construita de familia boierilor Movila, traiesc si se nevoiesc maici care parca sunt aici din secolul XVI. Chipurile lor, privirile si mersul arata ca monahiile s-au identificat perfect cu locul. Manastirea aceasta este una deosebit de frumoasa, iar atractia principala o reprezinta pictura exterioara, mai ales scena Scarii Raiului, dupa cartea Sfantului Ioan Sinaitul. Se observa aici cele treizeci de trepte spre desavarsirea crestina, drumul omului spre Paradis, drum la capatul caruia este intampinat de Dumnezeu. Maica ghid nu doar ca va poate explica intreaga semnificatie a picturii, dar va poate prezenta si toate obiectele expuse in muzeul sfantului locas.

Manastirea Moldovita

De la Sucevita trebuie sa mergeti spre Manastirea Moldovita. Aceasta deoarece drumul care leaga aceste doua manastiri este superb. La Moldovita, ocrotita de-a lungul istoriei de oameni precum domnul Alexandru cel Bun sau voievodul Petru Rares, maicile primesc cu dragoste pe cei ce poposesc in mijlocul obstii lor si de multe ori, celor straini le vorbesc pe limba lor cum s-ar zice. Insasi maica stareta, conducatoarea manastirii, stie perfect limba germana.

Manastirea Voronet

La Manastirea Voronet puteti admira celebrul ”albastru de Voronet”, pictura exterioara minunata. Biserica a fost construita de Stefan cel Mare la 1488, in numai trei luni, trei saptamana si trei zile. Aici maicile continua viata monahala, ele ajutand pe rand la primirea pelerinilor, la bucatarie, la curatenie sau la biserica, urmand inaintasului lor, Sfantul Daniil Sihastru.

Manastirea Camarzani

Manastirea Camarzani nu are o existenta atat de indelungata in istorie precum manastirile prezentate mai sus, insa maicile de aici prin viata lor au reusit sa aduca in spatiul in care traiesc pacea si linistea lui Dumnezeu. Inca de la intrarea pe poarta acestei manastiri ganditi-va ca tot ce vedeti e facut de maici, cu mana lor. De la trotuarul sau muzeul manastirii, pana la corpul de chilii si chiar biserica, totul e construit de monahiile de aici. Cine merge o data la Camarzani la slujba si asculta cuvantul duhovnicului de aici, nu mai uita niciodata amintirea acestui sfant locas. Intr-un cuvant, manastirea aceasta poate fi descrisa prin cuvantul pace.

Cine zice ca a incercat totul in viata aceasta dar nu a trait cateva zile intr-o atmosfera sacra in incinta unei manastiri, trebuie sa faca aceasta. Manastirile din Bucovina sunt o destinatie de vacanta care din alta lume.


Adauga comentariu

Numele
Comentariul tau
Anunta-ma daca mai apar comentarii noi!
Security code Introdu codul din imagine

Regenerare cod
 

Ultimele comentarii